Vă întrebați cum să acceptați durerea și să treceți dincolo de trecut? Răspunsul pare puțin contra-intuitiv, dar trebuie să vă „îndreptați spre” durerea, nu să vă îndepărtați de ea.

Oamenii tind să evite lucrurile dureroase, iar prima noastră reacție este să ne retragem. Gândește-te la prima dată când ai atins accidental aragazul fierbinte: probabil că ți-ai strâns mâna înapoi, trăgând-o spre tine. Cu toate acestea, nu toată durerea este fizică sau la fel de tăiată și uscată ca această situație. 

Uneori, există răni emoționale care ne provoacă și durere. Alteori, s-ar putea să facem ceva care ne provoacă disconfort în acest moment, dar beneficiile merită pe termen lung.

Nu are rost să-ți ții mâna arzând pe bobinele fierbinți ale sobei, dar există mai multe motive pentru care să treci prin alte neplăceri. Rezistența ta de a-ți simți emoțiile o face să te doare mai mult. Înțelegerea durerii tale, în loc să încerci să o faci să dispară, te va face mai fericit.

Discursul luminos Tedx al lui Lode Dewulf

Domnul Dewulf își începe discuția Tedx explicând cum am fost cu toții „bine antrenați” în curriculum-ul pentru durere:

Ce durere fizică și emoțională vă amintiți că ați experimentat când erați copil mic? Îmi amintesc că mama și tatăl meu s-au certat, dar nu-mi amintesc cât de devastată m-am simțit când părinții mei s-au despărțit.

În mod subconștient, știu că trebuie să fi durut când tatăl meu nu mai era prin preajmă. Îmi amintesc de neglijența și abandonul pe care l-am primit în grija mamei până când am plecat să locuiesc cu bunica.

Odată ajuns acolo, am experimentat promisiuni încălcate de la mama mea, abuz emoțional și fizic din partea bunica mea și durerea de a mă simți ca un proscris nedorit din partea colegilor mei. Domnul Dewulf spune că toți suntem „Experți în pacienți prin experiență”. Ce te-au învățat experiențele tale? 

El explică cum durerea este „acel mare elefant care trăiește în majoritatea camerelor vieții noastre și pe care preferăm să-l ignorăm sau să-l suprimăm”. Analgezicele sunt a doua cea mai prescrisă clasă de medicamente, ca să nu mai vorbim despre modul în care oamenii încearcă să-și automediceze durerea fizică și emoțională cu alte substanțe.

Poate exista o altă opțiune decât a trăi cu durere, a suprima durerea sau a ignora durerea?

„Cea mai bună cale de ieșire este întotdeauna prin.”  — Robert Frost

Cum ne ajută mersul prin durerea noastră să părăsim pădurea ?

Ani de zile, am încercat să gestionez agonia cauzată de copilăria mea în două moduri principale. Prima a fost să exercit cât mai mult control posibil asupra lumii din jurul meu. M-am ținut pe mine și pe toți cei din jurul meu la standarde imposibile.

Apoi, am continuat să încerc să obțin mai multe lucruri pe care „cineva ca mine” nu ar trebui să le facă”. M-am concentrat pe obținerea unei diplome de licență și apoi de master. Eu și soțul meu suntem căsătoriți de 18 ani și avem doi copii. Nu am dezvoltat o dependență de droguri sau alcool. 

Cei mai mulți oameni sunt șocați când află că mama mea a fost dependentă, stripteuză, criminală și că a intrat în programul de protecție a martorilor când eram în liceu. Nu am avut niciun contact cu tatăl meu de la vârsta de 5-18 ani, din cauza unei acuzații de răpire în detenție.

Bunica mea, care m-a crescut în acea perioadă, a fost abuzivă emoțional, verbal și fizic. Totuși am crezut că am scăpat cumva de traumă pentru că nu am mers pe același drum.

Dar am anxietate și depresie. Am avut dureri inexplicabile în tot corpul, iar medicii încă nu știu ce este în neregulă. Cea mai bună presupunere a lor este fibromialgia. M-am săturat să joc acest joc de ghicituri la cabinetul medicului, iar când fiica mea a decis că vrea să vadă un terapeut, am luat aceeași decizie. Această decizie singulară a schimbat viața.

Primul lucru pe care l-a făcut noul meu terapeut a fost să recomande cartea „The Body Keeps The Score”. Recomand tuturor celor care au suferit traume. Explică atât de multe despre ce se întâmplă cu creierul și despre modul în care acesta afectează durerea.

Cu cât am vorbit mai mult în ultimul an, cu atât mai mult sens pentru mine cuvintele ei, „a evita toate acestea nu este același lucru cu a le accepta”. Cea mai bună cale de ieșire din pădure este prin ea.

Starea într-un colț înfricoșător, construirea unui oraș în mintea ta și ignorarea creaturilor din pădure nu te scoate din pădure. S-ar putea ca pierderea în pădure să fie cea mai confortabilă modalitate de a te pierde în pădure, dar aici te afli. 

Leslie Becker-Phelps, Ph.D., ne amintește că „Acceptarea realității duce la schimbare, așa cum negarea nu o poate face niciodată”. Negarea durerii anilor pe care i-am suferit crea mai multă angoasă și doar o înrăutățea. Dr. Phelps ne amintește de formula budistă, Durere x Rezistență = Suferință. Trebuie să acceptăm modul în care am ajuns să fim cine suntem pentru a merge mai departe și a fi cel mai autentic sinele nostru. 

„Trauma este iadul pe pământ. Trauma rezolvată este un dar de la zei.” ― Peter A. Levine

Cum să înveți să-ți accepti durerea

Primul lucru care trebuie să se întâmple este să înveți să-ți accepti realitatea. Așa cum am spus mai devreme, a te preface că nu ești pierdut în pădure, indiferent de ceea ce faci, a fi pierdut în pădure, arăta, nu schimbă realitatea. Am avut o copilărie traumatizantă.

Chiar dacă unele aspecte au fost grozave, cum ar fi vacanțele Disney, mâncarea și orice lucru material pe care mi-l doream, nu modifică realitatea a ceea ce mi sa întâmplat.

Da, îmi dau seama că lucrurile ar fi putut fi și mai rău; A trebuit să accept că ceea ce mi se întâmpla a fost traumatizant. Ani de zile, când spuneam ceva de genul „mama m-a părăsit de mai multe ori în timpul vieții, dar e ok”, mi-am negat realitatea. 

Sentimentele, gândurile și sentimentul de sine au meritat validare. Nu mi-am permis niciodată să experimentez durerea în mod autentic. În acele momente în care ne uităm la cât de urât a fost, găsim puterea de a merge mai departe, de a face față și de a învăța cum să ne vindecăm. În loc să încerc să fiu această persoană de succes care a pretins că am reușit nevătămată, am îmbrățișat cine sunt și mi-am reînnoit dragostea pentru scris.

Prin scrisul meu, am ajuns la alți oameni care se luptă cu traume proprii. Reînvierea scriitorului pe care mi-am dorit mereu să fiu, într-un mod care să-i ajute pe alții, mi-a permis să las în urmă o slujbă profesională care nu m-a împlinit.

Merg pe calea pe care trebuia să o fac, pentru prima dată în aproape 20 de ani – sentimentele de dreptate și pace care vin din a cunoaște cine ești, au ajutat în procesul meu de vindecare.

Viitorul pe care l-am trasat nu se aliniază cu obiectivele și dorințele mele. Este ok pentru că suntem oameni și ne putem schimba traiectoria vieții luând diferite decizii. Există o frică, chiar și o anumită durere, deoarece trebuie să părăsim zonele noastre de confort.

Îndepărtarea câte o cărămidă de pe pereții noștri construiți cu grijă este dureroasă. Cu toate acestea, merită în mai multe moduri decât pot exprima. Familia mea este multumita si noi inflorim. Îmi place locul în care sunt acum și fiecare decizie pe care o iau mărește viitorul pe care îl tânjesc. 

„Darul vieții, îți oferă cea mai mare oportunitate de a trăi și șansa de a te ridica deasupra oricărei situații. Cu o atitudine plină de speranță poți depăși orice luptă.”  ― Lailah Gifty Akita

Durerea devine mai bună

După un an de terapie, un an de scris și după ce mi-am părăsit vechiul loc de muncă, durerile articulare s-au diminuat. Tot se întâmplă întâmplător, dar au trecut vreo opt luni de când m-a durut să împing pătura de pe mine.

Am fost operată de slăbire în urmă cu câteva săptămâni, deși sunt îngrozită de ace și nu m-am operat niciodată până acum. Durerea de la genunchi și spate este infinit mai bună. Mai important, pot să scriu și să vorbesc despre copilăria mea fără să plâng.

Este greu să nu mai eviți durerea pe care ai învățat-o de-a lungul vieții, dar merită să perseverezi prin ea. Evitarea acesteia nu va face decât să o înrăutățească pe termen lung.

Meriți să trăiești cea mai bună viață posibilă și ești suficient de puternic pentru a-i face față. Știu asta pentru că ai supraviețuit deja a ceea ce a încercat să te rupă. Găsește acel supraviețuitor din interiorul tău și fă următorul pas.

O să plângi mult, o să doară tare, până când într-o zi nu o să doară atât de mult. Vindecarea este un proces, dar este cheia pentru a fi mai fericit și mai sănătos. La urma urmelor:

„Cele mai frumoase vise ale noastre se nasc din cele mai neplăcute coșmaruri.”  ― Matshona Dhliwayo