Brigitte Bardot, biografia actriței franceze, icoană sexy a anilor 60-70
În imaginația colectivă, icoanele sexy, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, ajută la alimentarea celor mai sălbatice fantezii. Pe de altă parte, visarea nu costă nimic, precum și urmărirea pasiunilor și impulsurilor cuiva. Actrița Brigitte Bardot a reprezentat un model de referință din acest punct de vedere. Nu numai bărbații, ci și femeile l-au văzut întotdeauna ca pe un punct de sosire în ceea ce privește frumusețea și farmecul. O viață, cea a actriței franceze, destul de plină de evenimente la nivel privat și profesional. Ceea ce, probabil, i-a dat chiar și mai mult farmec.
rezumat
- Începuturile lui Brigitte Bardot
- Începe cariera cinematografică a lui Brigitte Bardot
- Brigitte Bardot apreciată în Europa, dar în America…
- Cariera de cântăreață și viața privată a lui Brigitte Bardot
- Filmul Brigitte Bardot
Începuturile lui Brigitte Bardot
Brigitte Bardot este o actriță de lungă durată născută la Paris la 28 septembrie 1934.
A crescut într-o familie de industriași care erau foarte dedicați unei educații riguroase și severe. Singura ieșire pentru ea este dansul clasic. Și, de fapt, începe să danseze de la vârsta de 7 ani. S-a înscris la Conservatorul din Paris la vârsta de 15 ani .
Revista Elle a fost prima care a observat-o din punct de vedere estetic și a angajat-o pentru ședințe foto în industria modei.
Tânărul producător Roger Vadim își pune ochii pe ea și între ei se naște o dragoste uluitoare, care se va dezvolta în afara platoului.
Începe cariera cinematografică a lui Brigitte Bardot
Primul film al lui Brigitte Bardot se numește „ Le Trou Normand” . Datat 1952. Debutul pe marele ecran care va fi urmat de o lucrare cinematografică mult mai prestigioasă precum „Manina, fată fără voal”.
În SUA devine foarte faimoasă ca o altă celebritate precum Marilyn Monroe . Și cu siguranță nu este o chestiune banală să fii comparată cu o femeie amintită chiar și la zeci de ani de la dispariția ei. În istoria cinematografiei, aceste două femei vor fi amintite nu numai ca mari actrițe, ci și ca icoane senzuale și vrăjitoare . De fapt, au capturat ecranul ca puțini alții. Și cine știe dacă altcineva a avut același farmec.
Bardot a fost una dintre primele femei care a arătat un accesoriu care a făcut istorie și școală: bikini . Primul care l-a expus în public, stârnind un anumit scandal și zgomot la acea vreme. Vorbim despre anii 60. Cine decât ea? La urma urmei, a fost o explozie de senzualitate și vis erotic pentru mulți bărbați, veniți din toată lumea.
Chiar și Andy Warhol decide să profite de poza și mișcarea sa pentru picturi sugestive. În anii 1950, actrița franceză a jucat mai ales în roluri pline de lacrimi și sentimentale . În „Elena di Troia” este roaba Elenei.
„Too many like it” este filmul care consacră definitiv figura Brigitte Bardot marelui public internațional. Toate acestea în contextul unei nouvelle vague în ascensiune în spațiul cinematografic, dar nu numai. Și cineva ca ea i s-a potrivit perfect.
Brigitte Bardot apreciată în Europa, dar în America…
Erotismul european care reiese din reprezentările sale nu a atras însă imediat simpatiile publicului și ale criticii americane . Se dovedește a fi prea autoreferențial și puțin proiectat către întreg. Mai mult, putina internationalizare a lui Bardot la nivel lingvistic nu a facilitat-o din acest punct de vedere.
Apreciat, așadar, de publicul european, dar nu încă de cel american și de la Hollywood. Dar este doar o chestiune de timp până când steaua lui începe să strălucească aproape inexorabil.
Cu filmul „Adevărul” iese la iveală, într-un anumit sens, toată filonul liberal și revoluționar. Este filmul prin care întâlnește o nouă flacără, actorul Sami Frey.
Viața privată din 1961 este un film cu o amprentă puternic autobiografică. Un fel de transpunere a ceea ce se va întâmpla, tocmai, în viața privată a actriței. Ea va încerca să se sinucidă după ce se va retrage de la scenă pentru un timp.
În „Erasmus pistruiatul” ea joacă rolul ei înșiși și alimentează încă o dată dezbaterea despre stilul ei de viață care se limitează la transgresiv. Ultima lovitură de coadă înainte de retragerea oficială de la circ. Ea va apărea ulterior ca femeie de copertă într-o ediție italiană a Playboy.
Cariera de cântăreață și viața privată a lui Brigitte Bardot
Din 1962 Brigitte Bardot își ia rolul actriței și se improviză ca cântăreață. Lansează mai multe single-uri și albume, care sunt inspirate în principal de conținut sentimental. Prin urmare, nu își abandonează complet modus operandi din acest punct de vedere.
„Brigitte Bardot” devine chiar o melodie (nu scrisă de ea, ci de Jorge Veiga), pe care o folosim și astăzi pentru a dansa și a ne distra, mai ales în noaptea de Revelion. Și asta pentru a înțelege amprenta pe care actrița și-a lăsat-o în lumea divertismentului.
Combină melodiile cu alte activități colaterale, dar la fel de semnificative la nivel personal, cum ar fi apărarea drepturilor animalelor . Este foarte activ pe acest front, până în punctul de a denunța cu forță abuzul asupra animalelor la televiziunea în direct. Ia poziții vegetariene cu privire la problemele alimentare.
Susține partidul pentru drepturile animalelor și mișcarea ecologistă din anii 2000, chiar dacă nu este cu adevărat părăsită.
Viața sa privată este presărată de 4 căsătorii, dintre care ultima în 1992 cu Bernard d’Ormale, un exponent politic al Frontului Național. Se dovedește a fi cea mai lungă căsătorie din viața lui Brigitte.
Filmul Brigitte Bardot
Vă lăsăm la filmografia lui Brigitte Bardot, în ordine cronologică. Ne vedem data viitoare cu biografiile unor actori celebri, din nou la CineMagazine!
- The Norman Hole, regia lui Jean Boyer (1952)
- Manina, fată fără voal (Manina, la fille sans voiles), regia Willy Rozier (1952)
- The long teeth (A long teeth), necreditat, regizat de Daniel Gélin (1953)
- Portretul tatălui său, regia lui André Berthomieu (1953)
- Act de dragoste (Un acte d’amour), regizat de Anatole Litvak (1953)
- Versailles (Dacă mi s-a spus Versailles), non accreditata, regia di Sacha Guitry (1954)
- Tradat, al lui Mario Bonnard (1954)
- Fiul lui Caroline Cherie (Le fils de Caroline chérie), regia Jean-Devaivre (1955)
- Crazy Girls (Viitoare vedete), regia Marc Allégret (1955)
- Doctor at Sea, de Ralph Thomas (1955)
- Marile manevre (Marile manevre), de René Clair (1955)
- Your Eyes Burn (The Light Opposite), regizat de Georges Lacombe (1955)
- Helen of Troy, de Robert Wise (1956)
- Mademoiselle Pigalle (That Holy Kid), regizat de Michel Boisrond (1956)
- Fiul meu Nero, regizat de Steno (1956)
- Miss Striptease (Stripping the Daisy), regia Marc Allégret (1956)
- La sposa troppo bella (Mireasa este prea frumoasă), regia di Pierre Gaspard-Huit (1956)
- Piace a troppi (Și Dumnezeu… a creat femeia), regia di Roger Vadim (1956)
- Un parizian, regia Michel Boisrond (1957)
- Lovers of the Moonlight, de Roger Vadim (1958)
- Fata păcatului (En cas de malheur), de Claude Autant-Lara (1958)
- Femmina (Femeia și păpușa), regia di Julien Duvivier (1959)
- Babette merge la război, regia di Christian-Jaque (1959)
- Sexy Girl (Vrei să dansezi cu mine?), regizat de Michel Boisrond (1959)
- Il testamento di Orfeo (Testamentul lui Orfeu, sau nu mă întreba de ce!), non accreditata, regia di Jean Cocteau (1960)
- Adevărul, regia Henri-Georges Clouzot (1960)
- A loose bridle (The bridle on the neck), regia Roger Vadim (1961)
- Amori celebri (Iubiri celebre), episodul „Agnès Bernauer”, regia lui Michel Boisrond (1961)
- Vita privata (Viața privată), regia lui Louis Malle (1962)
- Restul războinicului (Le repos du guerrier), de Roger Vadim (1962)
- Disprețul (Le mépris), regia Jean-Luc Godard (1963)
- Trailer pentru „Le mépris”, scurtmetraj, regizat de Jean-Luc Godard (1963)
- Una adorable idiota (Un idiot minunat), regia Édouard Molinaro (1964)
- Erasmus the Freckled (Dragă Brigitte), necreditat, de Henry Koster (1965)
- Viva Maria!, de Louis Malle (1965)
- Io, l’amore (O bucurie de inimă), regia di Serge Bourguignon (1967)
- Tre passi nel delirio (Povești extraordinare), episodul „William Wilson”, regia lui Louis Malle (1968)
- Shalako, regia lui Edward Dmytryk (1968)
- Femei, regia lui Jean Aurel (1969)
- L’orso e la bambola (Ursul și păpușa), regia di Michel Deville (1970)
- Les novizie (Les novices), regal Guy Casaril (1970)
- La via del rhum (Boulevard du rhum), regia Robert Enrico (1971)
- Le Pistolère (The Oilers), regal lui Christian-Jaque (1971)
- Una donna come me (Don Juan sau If Don Juan were a woman…), regia di Roger Vadim (1973)
- Colinot l’alzasottane (Povestea foarte bună și foarte veselă a lui Colinot Trousse-Chemise), regia de Nina Companeez (1973)